Am urmărit aseară, la emisiunea lui Turcescu de la Realitatea TV, o discuţie în contradictoriu între un oarecare Doru Buşcu şi jurnalistul Traian Ungureanu. Buşcu îl demasca pe Ungureanu şi pe alţi nu prea mulţi jurnalişti care sunt de partea lui Băsescu în disputele actuale.
Urmărind emisiunea, mi-am dat seama ce bine era pe vremea guvernării Iliescu-Năstase.
De ce?
Păi e simplu: nu existau bileţele, declaraţii despre valize cu bani, circ în Parlament şi la televizor, nu emitea nimeni pretenţii pentru legea ANI sau ordonanţa DIICOT, politicienii şi ziariştii nu condamnau public intelectuali sau organizaţii neguvernamentale, jurnaliştii tip Cristoiu nu năşteau în fiecare seară pui vii din găinile celor care îi plăteau pentru asta, Gigi Becali nici măcar nu visa să fie lider politic şi câte altele.

Să urmărim, pentru exemplificare, un caz:
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 118/24.10.2003 Guvernul Năstase transforma toate datoriile la bugetul statului ale societăţii comerciale „Rompetrol Rafinare” S.A Constanţa, care însumau 650 de milioane de dolari, în obligaţiuni cu scadenţa de maximum 20 de ani.
Dacă doriţi să citiţi Ordonanţa de Urgenţă, acesaţi Portalul de legislaţie al Ministerului Justitiei, introduceţi tipul actului, numărul actului şi anul.
Nimeni din clientela PSD n-a crâcnit că era ajutat un adversar politic. Sau poate nu era adversar politic?
Aţi văzut în acea vreme în presă sau la Parchet vreo insinuare privind faptul că Ordonanţa favorizează o companie care şi-a însuşit banii datoraţi bugetului României de compania spaniolă Repsol, pentru zăcământul Murzuk din Libia? Cu certitudine, nu.
Importantă e şi eleganţa cu care a uitat un fruntaş PSDist că în Hotărârea de Guvern nr 157/2003 pe care a semnat-o, în calitate de Prim Ministru, se prevedea negru pe alb că banii datoraţi de Repsol se vor vărsa la bugetul de Stat.
Probabil e neesenţial că mie, ca nepriceput în domeniu, hotărârea de transferare pe nimic a concesiunii unui teren petrolier care conţine rezerve de petrol de două ori mai mari decât toate terenurile petroliere din România. mi se pare o gravă încălcare a interesului naţional. Şi atunci nu e logic ca Nicolae Văcăroiu, autorul acestei acţiuni, să fie preşedinte interimar al României, după ce îl suspendă Parlamentul pe Băsescu?

Nici faptul că în ziua de 7 aprilie 2004, grupul Rompetrol a avut amabilitatea să vândă „cuiva” un miliard de acţiuni ale grupului la un preţ mult mai mic decât cel care se putea obţine pe piaţă în acea zi şi să răscumpere după o săptămână un sfert din acţiunile vândute la un preţ de 6 ori mai mare, pierzând 6 miloane de dolari, n-a mirat atunci nici C.N.V.M. autoritatea statului abilitată să se mire, nici presa, nici oganismele abilitate ale justiţiei, deşi acţiunea, insinuează unii, ar fi avut scopul ăsta şi ăstălalt.

Acum o blondă oarecare reuşeşte să transforme în scandal naţional o biată intervenţie fără efect a primului ministru în favoarea conducerii Rompetrolului.

Dl. Patriciu, acţionat azi în justiţie, alături de alte persoane din conducerea Rompetrol şi de alţi simpatizanţi ai companiei, declară mereu că doreşte un proces cât mai rapid. E drept că amicii Domniei sale, specializaţi în încâlceli procedurale, tot amână judecarea pe fond. Până şi Ministrul Finanţelor, vechi amic al companiei, uită să trimită actele care ar permite derularea procesului.

Luând doar ca exemplu acest caz oarecare, mai puteţi zice că nu era mai bine pe vremea când Iliescu şi Năstase conduceau România?