În 1990 tot românul, de la 12 ani în sus, avea opinii politice ferme şi le exprima zgomotos.
Era o defulare generală după anii de totalitarism. S-au destrămat atunci prietenii sau chiar căsnicii.
Pe la sfârşitul lui februarie ’90 m-am dus cu treabă la o instituţie unde lucrasem. Un vechi coleg, cu care împărtăşisem multe zile de muncă şi multe bancuri cu Ceauşescu, s-a repezit să mă îmbrăţişeze. După momentele generate de bucuria revederii, colegul m-a asigurat că numai monarhia salvează România. I s-au alăturat şi alţii. La câţiva paşi o colegă frumoasă şi deşteaptă mă privea urât.
- Du-te în mă-ta, m-a întâmpinat ea.
Am privit-o şocat. Mi-a explicat: “nu-mi vine să cred că eşti de-al lor”.
Ulterior a recunoscut că atunci a fost ridicolă.
Unii din cei care se insultau în ‘90-91 cu vehemenţă politică, şi-au dat reciproc declaraţii că au fost revoluţionari sau au mutat împreună, în propriile buzunare, bunuri ale statului. Dintre ei, destui au devenit bogătaşi sau politicieni, sau şi una şi alta.
Au trecut anii. În 2001 am aflat că vechiul meu coleg monarhist e deputat PSD.
Evenimentele din ultimele zile cer să avem din nou opţiuni politice.
Constatăm cu îngrijorare cât e de greu să descoperim oameni politici români care să subordoneze interesul propriu sau măcar interesul de grup, interesului general.
În sistemul puterii judecătoreşti nu mai poate fi ascunsă cârmuirea prin interese de grup, care îi sileşte pe cei mai mici să-şi apere propriul interes şi nu legea.
Şi atunci, de ce să aibă presa, cea de a patra putere, un comportament diferit. Presa se supune intereselor patronale, intereselor celor care oferă publicitate şi uneori intereselor personale ale unor jurnalişti. În rest e libertate de exprimare.
În plus, mass media încurajează gâlceava pentru că aduce profit, cu cheltuieli mici.
Puterea şi opoziţia se ironizează şi se acuză de toate relele. Răpirea jurnaliştilor a fost, ca nicăieri subiect de scandal. O televiziune caută să-i facă pe oficiali să se contrazică privind data exactă a demisiei guvernului, alta se ocupă de lipsa unei declaraţii a lui Ion Ilescu cu privire la spusele lui Mircea Geoană, iar la a treia, un gazetar face o emisiune reclamă despre o icoană făcătoare de minuni, după tipicul pe care l-a folosit cândva pentru escrocheria Caritas: apare alături de cel interesat şi îmbie la gâlceavă.
Să încercăm să ocolim mlaştina gâlcevii către care suntem îndrumaţi noi, oamenii de rând şi să căutăm informaţii corecte şi importante, nu intoxicări. Dacă am şti să ne aflăm interesul personal în vot, nu în certuri, aleşii noştri şi ceilalţi plătiţi din buget ar fi siliţi să fie în slujba noastră, pentru că ne-ar şti de frică.
Altfel, vor trece 50 de ani până vom putea merge la medic sau la tribunal fără plic.