L-am beştelit, ca mulţi alţii pe Octavian Paler. Totuşi, părerile lui Paler exprimă, cred eu, cu sinceritate, felul în care crede el ca e batjocorit interesul naţiei române. Dacă vorbea în Cişmigiu, nu-l băga nimeni in seama. Dar Paler scrie în ziare şi vorbeşte la televizor. Deci e formator de opinie. Nu-mi place ce zice Paler, în ultima vreme. Sunt foarte mulţi cei cărora nu le-a plăcut. Forumurile şi comentariile publicului sunt o dovadă.
Dar ce zic si ce scriu alti formatori de opinie ne place?
Să-l luăm de un paregzamplu pe Sorin Roşca Stănescu. E formator de opinie? Este! De ce este? Pentru că RealitateaTV – şi nu numai – îl întreabă toata ziua ce părere are de cutare sau cutare chestie. Pentru că e director la Ziua şi scrie acolo. Pentru că este decidentul editorial la Averea si Gardianul, două ziare făcute cu schepsis. Pentru că ştie sau dă impresia că ştie o gramadă de lucruri de interes naţional.
Rosca e mai credibil decat Paler. Dovada stă faptul ca mulţi îi dau dreptate lui Roşca în conflictul cu Băsescu.
Paler a fost nomenclaturist. Roşca a fost turnător la securitate ceea ce, cred eu, e mai greţos. Şi totuşi, puţini sunt cei care îl tratează pe Roşca cu vehemenţa cu care a fost sictirit Paler.
De ce, mama dracului? Pentru ca Roşca, ăla care a venit cu barca ca să se întâlneasca întâmpător cu Tăriceanu la restaurantul de la Snagov, azvârle ici o acuză, colo o aluzie şi nu-şi trâmbiteaza furiile viscerale ca Paler.
Roşca ne-a povestit, la Dan Diaconescu, că n-are nici în clin nici in mânecă cu nimeni, nici cu Patriciu, care a fost ani de zile acţionar majoritar la ziarul Ziua, condus şi atunci de Roşca. Roşca n-are nici în clin nici în mânecă nici cu Dan Diaconescu, deşi el e cel care a deţinut prima licenţă pentru postul OTV. Roşca n-are nici în clin nici în mânecă nici cu revista educativă Hustler, lansată de el în România. Roşca n-are nici în clin nici în mânecă nici cu Realitatea TV, care îl consultă mereu şi unde şi-a arătat duminica trecută, biata lui casa cam kitsch de la Snagov, la care are mulţi porumbei şi o barcă cu motor. E întâmplător faptul că Realitatea TV si Ziua au acelaşi patronat.
Tot intâmplător este şi faptul că la ziarele conduse de Roşca au o buna specializare in jurnalismul de investigaţie, despre care zic unii răuvoitori că e de fapt jurnalism de şantaj.
In concluzie, să-l credem pe Sorin Roşca Stănescu că e doar un biet bunic cumsecade care are nepoţi, că îi naşte nevasta în toamna asta şi că este este un formator de opinie care luptă cinstit, nu pentru interese proprii, ci pentru interesul naţional. Nu ca antipaticul Paler.
În România jurnaliştii cărora patronatele străine le încalcă interesele se plâng publicului de pericolul tabloidizării presei.
The American Heritage® Dictionary of the English Language denumeşte “tabloid” un ziar cu format redus care oferă ştirile în forma condensată, ştiri de obicei ilustrate şi preponderent senzaţionale. Dictionarul face trimitere la Yellow journalism – jurnalismul galben – (termen neutilizat inca in româneşte) definit ca jurnalismul care exploatează, distorsionează sau exagerează ştirile pentru a crea senzaţie şi pentru a atrage cititorii.
Dicţionarul Wikipedia in limba engleză include în presa tabloidă publicaţiile care au un conţinut cu “seriozitate” scăzuta şi sunt focalizate, în special, pe celebrităţi, pe familia regală, pe sport şi pe crimele senzaţionale. În schimb, despre Yellow journalism, acelasi dicţionar spune că reprezintă tendinţe sau practici răspandite în organismele media, cărora le aduc prejudicii sau le coboară standardele de integritate jurnalistică.
În mod ciudat, această definiţie duce cu gândul la corupţia românească. În presa noastră se susţine frenetic ideea că poate exista corupţie numai acolo unde se mânuiesc bani publici. În consecinţă în presa privată nu poate exista corupţie. Şi nici n-am auzit de vreun jurnalist acuzat de corupţie.
Citez totuşi dintr-un editorial publicat de Cornel Nistorescu în Evenimentul Zilei: “Mass-media sint pline de oameni care-i concureaza cu brio pe politicieni si pe politişti. Şi la hoţie, si la prostie, si la nehaleală.”
La noi, nota dominantă a “Yellow journalism” nu este tabloidizarea conţinutului care are ca portdrapele Libertatea şi Ciao Darwin ci încălcarea regulilor de deontologie jurnalistică prin folosirea mass media pentru manipulări în interes propriu sau în interesul celor care plătesc pentru asta.
De ce a descoperit de Cristian Tudor Popescu şobolanul rozaliu doar când patronatul Adevărului l-a atins la interesul material? De ce l-a apucat pe acelaşi CTP trepăduşia antibăsesciană pe la televiziuni, când marinarul l-a tratat ca pe un scrib oarecare?
De ce sunt contrabalansate acuzele pe care Antena1 le aduce lui Liviu Luca cu acuze aduse de Realitatea TV lui Dan Voiculescu?
De ce vrea să ne convingă Sorin Roşca Stănescu că traficul de influenţă al unor grupuri de interese este lobby legal?
Pentru că în aceste cazuri şi în multe altele se încalcă regulile deontologiei jurnalistice prin practici specifice pentru Yellow Journalism.
Şi pentru că denumirea jurnalism galben aminteşte de Submarinul galben al Beatlesilor, pe care mulţi îl îndrăgesc, ce ar fi să-i zicem “jurnalism gălbejit” acestui fenomen greţos întâlnit frecvent în mass media din România?
La începutul apariţiilor sale pe micul ecran, Cozmin Guşă mi s-a părut inteligent şi mai credibil ca alţi politicieini.
Azi, Guşă se mulţumeşte cu rolul de găleată cu lături azvârlite, din când în când, de pe ecranul televizorului către Băsescu.
Jurnalist cu vederi (temporar) de dreapta în Cluj, Guşă a fost selecţionat de Dan Voiculescu pentru lotul său şi trimis la o specializare în Statele Unite. La întoarcere, a fost numit director al studiourilor teritoriale ale Antenei 1, un post mai mult administrativ. Dovedindu-se „corespunzător” Guşă a fost avansat codirector la Jurnalul Naţional, alături de Marius Tucă.
Nu ştiu ce calităţi i-a descoperit Adrian Năstase, ca să i-l ceară sau să i-l fure aliatului de atunci Dan Voiculescu.
Pentru PSD, secretarul general Guşă a devenit un arc cu săgeţi trimise prin media către inamicii lui Năstase. Veninul din Guşă, îi permitea şefului guvernului să fie decent în declaraţii.
Când secretarul general s-a dorit mai important, atotputernicii din umbra PSD au extirpat Guşa din PSD.
Voiculescu, ca şi azi, aliat al partidului de guvernământ, s-a făcut că nu-l mai cunoaşte pe Guşă.
Băsescu, el însuşi gură mare, a fost atras de omul bun de gură şi l-a adoptat cu succes. După victoria în alegeri, la care a avut merite necontestate, se pare că Guşă şi-a dorit mai mult decât voiau să-i ofere PDiştii mai vechi. Contribuţia lui la manevra inabilă care a permis alegerea lui Năstase în fruntea Camerei Deputaţilor a fost, neoficial, un pretext sau un motiv pentru ca să i se refuze pretenţiile.
Chiar dacă, după noua rejecţie, s-a retras într-un partid inexistent, având alături doar un avocăţel guraliv şi o brunetă prezentabilă, deputatul „independent” este invitat frecvent pe micul ecran.
La Ştirea zilei, emisiunea catapultă antibăsescu de pe Antena 3, Guşă a fost mai persuasiv decât Cristian Tudor Popescu, Dinu Patriciu, Octavian Paler şi Dan Andronic la un loc.
Iată cum suna răspunsul său la o intrebare, evident, dinainte stabilită: „Dacă la începutul mandatului lui Băsescu eram sigur că Năstase e mai bogat decât Băsescu, acum nu mai sunt deloc sigur”.
Chiar inexistent politiceşte, Guşă are calităţi deosebite de viespe politică.
Să fie noul serviciu făcut fostului său patron, încă o schimbare de pin, înapoi către Dan Voiculescu?
Cu aproape o sută de ani în urmă, Gustave le Bon afirma că activităţile unui om sunt guvernate de 5 forme de logică: biologică, afectivă, colectivă, mistică şi raţională. Primele două se întâlnesc şi la animale, nu sunt un atribut exclusiv al omului.
Comportamentul publicistic al Dlui Octavian Paler a fost dominat, după 1990, de logica afectivă. Logica sentimentelor e greu de exprimat în cuvinte (tot le Bon). Paler şi-a exprimat sentimentele cu talent şi apropierea logicii sale afective de cea a multora dintre noi l-a propulsat în poziţia de lider de opinie.
Privind retrospectiv, Paler n-a analizat niciodată fapte, după 1989, ci şi-a exprimat, cel mai adesea, încrâncenările şi a căutat, raţional de data asta, să le expună fără interlocutor.
Azi, când Traian Băsescu, un om ale cărui acţiuni sunt greu de analizat obiectiv, este atacat din multe părţi, Paler e o mitralieră asmuţită frecvent, pe ecranul televizorului, împotriva preşedintelui. Cei care îl folosesc nu îi alătură, în discuţiile televizate, oameni care să-l contrazică, pentru că Paler nu ştie să-şi argumenteze părerile.
E posibil să nu fi ştiut niciodată.
Cu 40 de ani în urmă, la puţină vreme după înscăunarea lui Ceauşescu, Octavian Paler, redactor la emisiunile agrare ale Radiodifuziunii, a fost instalat la cârma Televiziunii Române, în locul lui Silviu Brucan, om al lui Gheorghiu Dej.
Simpatic (nu ca acum) Paler reuşea uneori să facă mai suportabilă direcţionarea emisiunilor către interesele stăpânirii comuniste.
Una din direcţii, pe care o coordona direct, era lăudarea agriculturii socialiste. Televiziunea nu dispunea, pe atunci, de instalaţii de înregistrare şi aproape toate emisiunile erau „live”. Paler a iniţiat emisiuni cu carul de reportaj din gospodăriile agricole de stat. A aflat că, pentru realizarea unei transmisii, e nevoie ca, la locul faptei să existe un punct mai înalt astfel încât linia dreaptă dintre antenele parabolice ale carului şi cele de recepţie, care erau atunci pe acoperişul Casei Scânteii, să nu întâlnească obstacole pe traseu. S-au făcut câteva transmisii dar, adesea, distanţele mari sau relieful ori clădirile care obturau calea undelor împiedicau prezentarea agriculturii socialiste la faţa locului. Suspicios, Paler insista mereu să se verifice certitudinea unui obstacol între antene.
Într-o zi, în lipsa şefului carelor de reportaj, Paler l-a chemat pentru explicaţii pe un alt inginer.
-De ce nu se poate? a întrebat vicepreşedintele Radioteleviziunii Române.
-Pentru că nu e degajat primul elipsoid Fresnel, a răspuns, sigur pe el, specialistul.
În faţa unui argument atât de pertinent, Paler nu a cerut reverificarea răspunsului, cum făcea de obicei.
Asăzi, Octavian Paler acceptă candid ca reacţiile sale viscerale să fie utilizate eficient de unii pe care nici măcar nu-i simpatizează. Nu pricepe săracul...
S-au împlinit 7 ani de la moartea lui Iosif Sava. A fost un fundamentalist al muzicii clasice, unul din puţinii fundamentalişti din lume ai cărui adepţi nu încearcă să impună altora punctul lor de vedere. Iosif Sava a vrut să-şi impună punctul de vedere. A folosit toate mijloacele de care dispunea pentru a atrage mai mulţi oameni de partea „muzicii mari”, cum îi plăcea lui să spună.La seratele muzicale de după 1990, i-a avut ca invitaţi pe cei mai importanţi oameni ai României. Cunoscându-l, sunt convins şi azi că discuţiile pe care le purta aveau, în mintea lui, doar rolul de a câştiga adepţi pentru muzică. Restul era profesionalism.
Nu ştiu alte discuţii televizate, care să fi dobândit, în România, prestigiul Seratelor muzicale.
Amazon.com listează 25 de cărţi ale lui Iosif Sava
Visul lui, al omului care nu a fost niciodată pe un stadion, era să umple stadioanele cu oameni care să se adune acolo ca să asculte Bach.
Pe situl Consiliului Audiovizualului, licenţa postului de televiziune ANTENA 3 este deţinută de "societatea Antena 3 SA, ai carei actionari sunt: Voiculescu Corina Mirela – 50%, Oancea Sorin – 25%, Voiculescu Camelia Rodica – 15%, Fundatia Umanista Dan Voiculescu (membru fondator si presedinte – Dan Voiculescu) – 5%, Dan Voiculescu – 5%", sau mai pe scurt: Dan Voiculescu.
Seara la 8, pe Antena 3, un talkshow moderat de Gabriela Vrânceanu Firea se numeşte Ştirea zilei.
Ca şi Observatorul Antenei 1, Ştirea zilei este la dispozitia Dlui Dinu Patriciu, atunci când Dsa are nevoie sa-şi apere interesele. E simplu de dedus că Dnii Patriciu şi Voiculescu au interese comune.
În decembrie 2004, Dna Firea răspundea unei scrisori deschise a unor organizaţii neguvernamentale: “De obicei, cererile patronului se referă strict la mediatizarea activităţilor organizate de PUR, dar nu ni se cere să manipulăm ori să punem tunurile pe partea opusă a baricadei”.
Se pare că de atunci lucrurile au mai evoluat şi jurnalista contribuie, toată numai zâmbet, la manipulări.
Aseară, răspunzând, la "Ştirea zilei", acuzelor prezidenţiale legate de influenţarea premierului în chestiunea anticipatelor, Dl Patriciu spunea că, pe 17 iulie, a discutat cu Dl. Tăriceanu numai despre design, că declaraţia preşedintelui a generat pierderi de 32 de milioane de dolari la Bursă, că trebuie revizuită Constituţia astfel încât preşedintele să a aibă, ca în ţările cu adevărat democratice, doar un rol reprezentativ, că sistemul de influenţare a guvernelor prin grupuri de interese economice este normal într-o democraţie. Ce a uitat să ne spună Dl Patriciu este faptul că, până şi în România, grupurile de interese economice trebuie să se înregistreze ca atare şi să declare interesele pe care le promovează.
E greu de spus exact pe cine a influenţat magnatul de azi pentru a-şi apăra, de-a lungul timpului, interesele economice. Probabil că, înainte de 1989, când pusese multe planşete într-o încăpere închiriată şi medita câteva zeci de candidaţi deodată, pentru admiterea la Arhitectură, a cointeresat un miliţian sectorist.
În anii de după 1990, mulţi îmbogăţiţi s-au bazat pe sprijinul unor slujbaşi de mâna a doua. Poate şi Dl. Patriciu.
Probabil că în 1998-99 Fondul Dunărea, implicat în preluarea unor creanţe de la Banca Agricolă a avut nevoie de înţelegere la nivel mai înalt.
În octombrie 2003, datoria Petromidia către stat, in valoare de 603 de milioane de dolari, a fost convertita de guvernul PSD in obligatiuni scadente la zece ani. Aici a fost nevoie cel puţin de sprijinul ministrului PSDist Dan Ioan Popescu.
Azi Dl Patriciu s-ar putea să aibă mult de câştigat din convertirea obligaţiunilor în acţiuni. Cum Dsa cunoaşte numai regulile care îi convin, nu ne spune dacă pledează pe lângă Dl Tăriceanu în acest scop.
Chiar dacă interesele marelui om s-ar limita doar la atât, este evident că ele diferă total de interesele celor aproape 30% din români care trăiesc azi în condiţiile Germaniei din 1880 şi într-o măsură teribil de mare de interesele celor 50% din români care au nivelul de trai pe care îl aveau germanii la 10 ani de la terminarea războiului, în 1955. Această categorisire procentuală a românilor îi aparţine unui oficial german citat de cotidianului german Die Zeit. In articolul preluat de ziarul Adevărul, Die Zeit mai constată: În România "Cultura corupţiei domneşte aproape peste tot” şi "vechile sforării sunt atotputernice".
În concluzie, din argumentele marca Patrciu-Voiculescu-Firea, deducem că trebuie să ne bucurăm că de interesele baronilor locali din categoria Oprişan, Mazăre nu s-a atins nimeni şi că, în plus, vor fi sprijinite cu ardoare şi interesele conţilor centrali Patriciu şi Voiculescu.
In rândurile care urmeaza, am extras mai multe paragrafe din articolul Sclavii tubului catodic publicat pe blogul Altermedia.
Pentru mulţi dintre noi, televizorul ţine locul serilor petrecute cu familia, weekend-urilor la iarbă verde sau orelor de joacă ale copiilor. Cei mici au ajuns sa mănânce în sufragerie pentru a nu pierde ultimele seriale de aventuri, care sunt mult mai palpitante decit bătutul mingii pe maidan.
In lipsa de timp sau pur si simplu, de bani pentru alte distracţii, românii se aliniaza cuminţi si supuşi în fata regelui cu tub catodic. Televiziunea a devenit un drog pentru ca este singura alternativa de distractie pentru milioanele de români. Săraci lipiti pământului sau rupţi de oboseală, românii nu au timp, nici chef si nici energie sa se relaxeze in alt mod, preferând sa se lase bombardaţi de electroni sub plapuma de acasă.
Şi cum televizorul oferă oamenilor iluzia ca participă la viaţă, “aşa cum e”, ferindu-i, in acelasi timp, de riscurile unei implicări reale, el ajunge să-şi formeze un public evazionist si anonim, pentru care duritatea existenţei autentice este tot mai insuportabilă. Fuga de realitate, anonimatul, izolarea, indiferenţa, lipsa de initiativa sunt numai citeva din consecinţele dependenţei de televiziune.
In plan social, aceste simptome se traduc atât în pierderea sentimentului de solidaritate, cât şi în deschiderea unor posibilităţi nebănuite de manipulare colectiva. In rândul copiilor si tinerilor consecinţele sunt şi mai teribile, deoarece substituind modelele reale (părinţi, dascăli, prieteni mai mari) cu “imaginea” - atit de efemeră! - a vedetelor, ei devin victimele confuziei valorilor sau, cum se spune astăzi, victimele crizelor identitare.
