Mărturisesc că reprezentarea mea asupra programelor noastre de televiziune arată cam aşa:

FILME
ŞTIRI
CULTURĂ
DIVERTISMENT

Am găsit pe Bloombiz în 19 Sept 2005:
"Din 3 octombrie va apărea PARTENER TV, primul post TV de tip Info-Business-Marketing din România.
Acest post va putea fi vizionat atât pe RCS, cât si pe Astral, 24 de ore din 24, acoperirea lui fiind la nivel national. Ca noutate pe piaţa audiovizualului, Partener TV se axează în primul rând pe piaţa imobiliară, piaţa auto, pe oportunităţi de afaceri, dezbateri pe teme economice şi de integrare. Partener TV şi-a propus ca ţintă publicul mediu si peste mediu. Partener TV propune o grilă de programe care nu intenţionează doar o informare corectă a telespectatorului, ci şi formarea unui anume tip de simţ al identificării echilibrului dintre preţul produsului şi calitatea lui, dintre fiabilitatea si designul său."

Rompetrol e pe cale să câştige un contract major in Irak, dupa ce statul român a şters 80% din datoriile Bagdadului, au anunţat în treacăt, canalele media româneşti. Deşi nu face parte din Clubul de la Paris, ai carui membri au decis in unanimitate ştergerea a 80% din datoriile Irakului, România a luat şi ea aceasta decizie.
Răspunsul ferm al lui Dinu Patriciu a apărut în Gardianul din 16 sept 2005:
"M-aş fi bucurat să fie mai mult decat o simplă coincidenţă şi o speculatie, aceasta împrejurare. Pentru că asta ar însemna ca birocraţia statală românească începe să dea minime semne de inteligenţă si că treaba ei este sa promoveze interesele industriaşilor români, ale mediului de afaceri românesc, ale celor care plătesc impozite şi angajează oameni, şi care nu se afla in slujba politicienilor care bat câmpii la televizor, prin faţa podurilor”.

La cât mă duce pe mine capul, coincidenţele se cam adună:

În povestea cotei unice, toată lumea bună vorbeşte de avantajele celor care sunt capabili să muncească mai mult, dar omite faptul că şi impozitul pe marile profituri a scăzut tot la 16%. Şi dacă profitul Rompetrol creşte foarte tare datorită faptului ca Petrom nu poate scadea pretul pentru că ar fi acuzata de politica de dumping, câştigă gras şi cu impozite mici atât Petrom cât şi Rompetrol şi evident OMV care a fost acţionar semnificativ şi la Rompetrol.

Faptul că la 7 aprilie 2004, data listării la Bursa de valori a acţiunilor Rompetrol, compania a pierdut(?) bani, în timp ce prietenii Dlui Patriciu şi-au adjudecat grosul câştigurilor, e o altă coincidenţă.

Nu ştiu dacă Dl. Patriciu vrea să cumpere terenuri agricole, dar în mod evident:
- premierea cu bani de la buget a batrânilor care îşi vând pământul;
- acceptarea importului a 132 de mii de tone de grâu în primele 7 luni ale anului (Bursa 15 sept 2005) care a determinat, împreună cu o serie de condiţii externe, scăderea preţului cerealelor cu 50% faţă de anul trecut, în situaţia în care costurile în agricultură s-au dublat;
- introducerea impozitului pe terenul agricol
sunt măsuri care promovează interesele celor care, asemenea Dlui Patriciu, “plătesc impozite şi angajează oameni” şi – în plus – sunt dispuşi să se sacrifice şi să investească bani în nişte sute de mii de hectare vândute pe mai nimic.

Noile restricţii şi măriri de impozite pentru microîntreprinderile, care ar putea să mai lărgească, cât de cât, rândurile subţirelei clase mijlocii din România nu au cum să-l deranjeze pe Dl. Patriciu.

Actuala “birocraţie statală” nu este preocupată, ca şi Dl Patriciu, de faptul că băncile care îşi desfăşoară activitatea în România nu sunt încurajate să ofere cea mai mică şansă de creditare proiectelor micilor investitori (care aşteptau un sprijin de la politica liberală), asigurându-şi profituri peste media europeană din credite scumpe orientate preponderent către consum.

Coincidenţele astea care par să arate că Dl Patriciu greşeşte şi că actuala “birocraţie statală” ştie că treaba ei este să promoveze interesele celor din categoria Dlui Patriciu şi ale celor care îi sunt prieteni şi să neglijeze interesele majorităţii populaţiei.
Nu-i cunosc pe prietenii magnatului petrolist, dar prin deducţie, aş zice că printre ei se numără Dnii Călin Popescu Tăriceanu, Dan Voiculescu, Sorin Roşca Stănescu, Dan Ioan Popescu care a sprijinit transformarea datoriilor Petromidia în obligaţiuni, Wolfgang Ruttenstorfer, preşedintele OMV şi probabil Ion Ţiriac, care se pare că împărtăşeşte preferinţa patriciană pentru îndepărtarea termenului aderării României la Uniunea Europeană.
Toată povestea asta îmi permite să mă mir că marii analişti de televizor precum Dnii CTP, Cristoiu şi mai ales SRS, sau măcar analiştii mai mici, nu aşază alături, nici în scris şi nici în vorbirile la televizor, măcar câteva din faptele de tot felul care răspund doar interesului unei minorităţi, e adevărat, alta decât cea favorizată în 2001-2004.

Iar dacă toate aste sunt minciuni, de ce nu le înfierează zilnic cu mânie jurnalistică, precum au făcut cu neconcordanţele din SMSurile Marie-Jeannei?

Am extras din articolul „71% dintre copii folosesc computerul pentru jocuri si filme” apărut azi 15 sept 2005 în ziarul „Cotidianul”:

ECDL România a realizat un studiu pe un eşantion de 500 de elevi din Capitală, cu vârste cuprinse intre 8 si 14 ani. In viziunea copiilor, calculatorul este perceput ca un lucru recreativ, 71% dintre ei folosindu-l pentru jocuri, muzică şi filme. Doar 28% percep computerul ca pe un lucru necesar la şcoala.

Pentru acest studiu, copiii au fost puşi să deseneze un utilizator de computer, aşa cum şi-l imaginează ei. Şcolarii, mai ales cei mici, de până la 11 ani, au desenat utilizatorul ca pe nişte personaje din jocurile lor preferate. „Copiii au schiţat mai degrabă personaje din jocuri violente de calculator, decât imaginile unor persoane care folosesc calculatorul”, a spus Loredana Vancu, coordonatoare de proiect. Faţă de fete, baieţii sint mai dependenţi emoţional de jocuri.

Şcolarii care se află sub „magia” computerului şi se joacă mai mult ajung în mod inconştient să se identifice cu un personaj din aceste jocuri. Astfel, identificarea se face cu eroi duri şi agresivi, mai ales la băieti, sau cu personaje atotcunoscătoare, precum vrăjitoarele, mai ales la fete. Unii dintre baieţi identifică utilizatorul computerului cu personaje dure, sadice, nonconformiste, susţin autorii studiului.

În intimitate, un act sexual poate fi, pentru fiecare din parteneri, sublim, grozav, acceptabil, neplăcut sau chinuitor, dar niciodată trivial. Trivială sau scârboasă poate fi doar prezentarea, descrierea sau aluzia referitoare la un act sexual. Mâncatul unei banane, sau obişnuita defecare sunt adesea prezentate trivial. Chiar şi viaţa politică, socială sau de familie pot fi descrise trivial.
Televiziunea este azi locul unde trivialitatea abundă.
Vacanţa mare, Ciao Darwin şi manelele sunt etaloane de vulgaritate gustate de adolescenţi, poate şi în lipsa unui divertisment de calitate.
Partea proastă este că adulţii şi vârstnicii care preferă acest gen de programe sunt, cu rare excepţii, oameni care nu sunt interesaţi de evoluţia către o viaţă civilizată fără plicuri la doctor şi la tribunal, fără mărfuri expirate, dar cu străzi şi closete curate, cu politicieni, oameni de afaceri, jurnalişti şi şoferi cărora să le fie frică să încalce drepturile altora.
Comuniunea de preferinţe dintre adolescenţii în curs de formare şi maturii neevoluaţi devine un handicap în formarea spiritului civic, aproape inexistent în România.
Am văzut, repetate obsedant la televizor, imagini cu tuşe groase ale dezastrului din zonele inundate. Tinerii veniţi de pe alte meleguri să diminueze dezastrul şi acei localnici care priveau, cu paharul la gură, cum încearcă alţii să repare stricăciunile au fost arătaţi cu multă discreţie la televizor. Nu am văzut elevi sau studenţi români care să dea o mână de ajutor. În schimb am asistat la o întrecere publicitară de strângere de fonduri, în care fiecare post îşi lăuda performanţele.
Se pare că, sub pretextul goanei după ratingul adus de trivialitate, cei care conduc televiziunile, ca şi politicienii de tot felul, îşi ascund preferinţa pentru lipsa spiritului civic în România.
Trivialitatea a pătruns şi în programele informative. Atenţia multor oameni cu şcoală puţină se îndreaptă către scandalurile din sport şi către penibilele „dezvăluiri senzaţionale” strigate de invitaţii lui Dan Diaconescu sau către vulgarităţile „incendiare” manipulate cu suspans penibil de Radu Moraru, oameni fără har jurnalistic, dar dotaţi cu şmecherie negustorească.

Ferit până acum, într-o măsură mai mare decât posturile generaliste, de neruşinarea televizată, postul Realitatea TV se aliniază triumfal la vulgaritatea care domină micul ecran, renăscându-l ca prezentator pe Andrei Gheorghe, un individ a cărui profesiune este mojicia agresivă.
Probabil relansarea lui Gheorghe e un răspuns la cererile viitoarei elite politice. Citez:

“Am vazut inregistrata o portiune dintr-o emisiune de-a lui Andrei (probabil ultima) in care ii caftea pe 2 tipi de unu a zburat peste balustrada la primirea unui dos de palma de la Andrei si altu la primirea unui picior in burta s-a dat peste cap pe scari si s-a lovit de un modul.. Ce mai stiti de Andrei? Eu sincer n-am mai auzit nimic..”

„Andrei Gheorghe e marfa, de aceea imi pare rau ca s-a terminat(sper ca pentru putin timp) emisiunea lui. Chiar daca parintii mei nu prea sunt de acord ca eu sa vizionez aceasta emisiune, eu le spun ca( slava Domnului) e o tara democratica si, in concluzie, am “dreptul la replica” :-)) Si eu , si fratele meu, “devoram” emisiunea. Nu-i asa ca-i super marfa? Rock on!!”

"Mai…. io`s inebunit dupa nebunul asta de Andrei Gheorghe… ii szuper tipul… acuma ca el vorbeshte asha de “frumos” ata ete.. el pare szuper deshtept sau ii deshtept…"

Pe situl Hotnews puteţi citi un material intitulat “Dinozaurii media” cu subtitlul: “Faceţi cunostintă cu cei care au confiscat şi au parcelat presa din România”
În spiritul transparenţei de tip omerta promovate de afacerea CTPistă numită CRP, materialul preluat de pe situl Centrului Roman pentru Jurnalism de Investigatie nu există în mass media scrise şi audiovizuale şi poate fi citit doar pe Internet, deşi este plin de dezvăluiri senzaţionale şi incendiare cum ar zice tabloidiştii de televiziune Radu Moraru şi Dan Diaconescu.
Iată câteva subtitluri: Libertatea presei ca pretext, Presa „unsa” cu 65 milioane Euro in 4 ani, Gazetarii trec de la comunism la capitalism.
Prezenţa lui Mihai Tatulici sau Ovidiu Ioaniţoaia printre “dinozauri”, alături de Dan Voiculescu şi Adrian Sârbu poate surprinde. Nominalizarea celor 12 dinozauri este însoţită de motivaţii interesante şi de biografia fiecăruia.

In ultima vreme văd la Realitatea TV un SRS care începe să fie prezent în persoană, şi nu doar la telefon. Constat că e un jurnalist calm, echilibrat, blajin şi nu prea bogat.
E ramura televizată a discretei ofensive mediatice a unui excelent profesionist al manipulării. Presa scrisă rămâne totuşi domeniul predilect al acestui Pamfil Şeicaru modern.

N-am auzit până săptămâna trecută de Ovidiu Pecican, profesor de la Facultatea de Studii Europene din Cluj. Azi ştiu că scrie săptămânal un comentariu în Cotidianul şi constat că îl simpatizează pe Sorin Roşca Stănescu. După ce am scormonit puţin pe Internet, am aflat că simpatia e mai veche şi probabil reciprocă.

Un eseu publicat de O.P. în aprilie 2002 e însoţit de următoarele precizări:
“Ovidiu Pecican (Arad, 8 ianuarie 1959) este prozator, eseist şi istoric. În prezent este universitar la Cluj, secretar de redacţie al revistei Provincia şi editorialist la Ziua de Nord-Vest”. (nota mea-ediţia română a publicaţiei Provincia era găzduită tot de de Ziua)

Ziua de Nord-Vest publica în oct. 2002 părerile O.P. în favoarea regionalizării României după modelul Sabin Gherman (cel devenit celebru prin sloganul “M-am săturat de România"). Acelaşi O.P. era, în 2001, unul din iniţiatorii unui memorandum pentru reconstrucţia regională a României, intitulat tot Provincia, care propune, implicit, federalizarea României.

Din ce am mai găsit, deduc că O. Pecican e un om care ştie să se înscrie în activităţi bine sponsorizate.

Alt iubitor de Roşca Stănescu, e european de tot, tocmai din Bradford, Anglia. E şi el prof. la universitatea din acea localitate şi predă un curs despre conflictele etnice. România este subiectul preferat al lui Gallagher.
În 2004, Editura Humanitas a publicat cartea “Furtul unei naţiuni” în care universitarul englez se ocupă de “democraţia de faţadă” promovată de Ion Iliescu şi echipa sa şi îşi vomită părerea despre români, în general. Citez din cronica publicată de revista 22: “Comunismul, constata Tom Gallagher, a intensificat răul românesc, dar nu el l-a creat”. “Viciile româneşti ar fi astfel următoarele (ele nu sunt inşirate ca mărgele pe aţă, ci doar sugerate şi intuite: suspiciunea, labilitatea, corupţia cronică, rivalitatea internă”.
Acelaşi Gallagher susţinea că: “an alliance between some of the most retrograde elements in the EU and authoritarian forces in Romania threatens to sweep away the limited progress made in establishing democratic rule since 1989. A Romania under the control of corrupt ex-communists who pay lip service to democracy threatens to be a force for regional instability and undermines the EU’s usually well-meaning but often flawed attempts to integrate the region into mainstream Europe”.
Săptămâna trecută Tom Gallagher a fost plătit pentru un articol favorabil lui Roşca Stănescu, în Averea. Elementul cheie al articolului comandat pare să fie următorul:
“Televiziunea nu doar relatează despre evenimente, dar si generează evenimente. Şefii departamentelor de ştiri decid care informaţii pot fi văzute si auzite, şi care nu. Nu doar politicienii se plâng de existenţa unei oligarhii TV care practic nu trebuie sa dea socoteala nimănui. In trecut, unii politicieni de frunte au trait cu frica de directorii de ziare. In „miercurea neagra“ din septembrie 1992, cand valoarea lirei sterline s-a prăbuşit, premierul britanic de atunci, John Major, i-a telefonat nervos lui Kelvin Mackenzie, editorul ziarului londonez cu cel mai mare tiraj, pentru a afla de la el cum va fi tratată ştirea în numarul din ziua urmatoare. Răspunsul lui Mackenzie a fost necruţător: „Am găleata asta plină cu rahat şi o sa ţi-o deşert pe cap”.
Cu alte cuvinte, sunt în lumea bună ziarişti importanţi care au dreptul să ameninţe la telefon, că vor vărsa lături în capul şefilor incompetenţi de guverne şi de state.
Numai că, precizează musafirul englez al publicaţiei lui Roşca, “despre chiriaşul de acum de la Cotroceni, este greu sa ţi-l imaginezi telefonând directorilor de ziare pentru a le cere indurare”. În rest, trebuie să deducem noi, Băsescu are de ce să fie bălăcărit de un jurnalist important, dar Roşca e cumsecade.
E drept că celebrul tabloid scurmător în gunoaie The Sun unde lucra Mackenzie e mai onorabil decât destule din publicaţiile create sau susţinute de marele Roşca.
Despre Mackenzie un coleg invidios de la alt tabloid scria că este “an editor with a particular form of dangerous genius”
Asta se consideră şi SRS.