Azi politician e sinonim cu om politic. Dicţionarul explicativ al limbii române păstrează şi varianta peiorativă din perioada interbelică: “POLITICIÁN (peior) Persoană care face din politică un mijloc abil şi demagogic de realizare a intereselor personale”. DEX defineşte şi politicianismul: “Activitate politică orientată spre realizarea unor anumite interese personale, de grup sau de partid; atitudine, conduită, comportare specifică politicianului”.
Că activitatea politicienillor este orientată spre realizarea unor anumite interese personale, de grup sau de partid, ne asigură toţi liderii politici de azi când se referă la adversarii lor iar caracterizările lor, însumate, ne duc la definiţia din DEX.
Despre politicieni ne povestesc ziariştii. Ce sunt ziariştii ştim, dar DEX ne ajută cu o sugestie, oferind şi a doua definiţie: “Persoană care vinde sau distribuie ziarele”. Dacă extrapolăm vânzarea unui ziar pe stradă la vânzarea acţiunilor deţinute la ziarul în chestiune, această definiţie se aplică, din plin, unor analişti foarte invitaţi de televiziuni ca Ion Cristoiu, Cristian Tudor Popescu, Cornel Nistorescu.
Analiştii televizaţi ne duc cu gândul la televiziune care, în DEX, este definită cumplit de abscons: “Tehnică a transmiterii la distanţă a imaginilor unor obiecte (în mişcare) pe calea undelor vizuale”. Aici mă încurc: “unde vizuale” nu există ca termen tehnic, iar la televiziune nu se arată numai obiecte ci şi fiinţe vii. Probabil că e o definiţie criptată.
Caut în DEX cuvântul “obiect”, ocolesc definiţiile intelectualiste şi ajung la: 4. Scop, ţintă, ţel; obiectiv. În concluzie, misterioasele undele vizuale trebuie să fie un ritual ezoteric de persusiune, căci altfel televiziunea nu ne-ar putea prosti pe toţi în halul ăsta, iar ceea ce se mişcă pe televizor sunt scopurile, ţintele, ţelurile, obiectivele, într-un cuvant, interesele celor ce ne dau televiziune.
Cu alte cuvinte, televiziunea este o tehnică a transmiterii la distanţă a imaginilor unor interese (în mişcare) pe calea unui mecanism de persuasiune denumit convenţional unde vizuale. După cum vedeţi, DEX ne dovedeşte fără echivoc că legătura dintre televiziune şi politicieni o constituie interesele.
Misterioasele unde din definiţie ne ajută să descifrăm şi alt fenomen.
Toţi oamenii de talk show ne asigură că sunt independenţi şi trebuie să-i credem. Probabil că lor li se induce dependenţa de interese tot prin misterioasele unde vizuale. Dacă n-ar fi aşa, Marius Tucă l-ar lua peste picior pe Dan Voiculescu, Radu Moraru ar căuta invitaţi care să povestească despre falimentul Credit Bank, Mihai Tatulici ar ruga icoana făcătoare de minuni să explice de ce are Sindicatul Petrom un apetit atât de mare pentru posturi de televiziune iar Dan Diaconescu i-ar întreba pe securiştii pe care îi invită ce ştiu despre colaborarea cu Sorin Roşca Stănescu.
