Recentul masacru abject din Londra ne-a atras iar atenţia asupra molimei teroriste, dar ne-a arătat şi cum se supun panica, haosul şi durerea, demnităţii englezeşti, legendară şi pe vremea bombordamentelor germane din cel de al doilea război mondial, asupra Londrei.
Demnitatea nu e o lozincă ci o componentă fundamentală a tradiţiei britanice iar tradiţia este, în Anglia, un mecanism incredibil de protejare a interesului individual şi naţional.
Cu un sfert de secol în urmă, am avut treabă, câteva săptămâni, la Cambridge, orăşel de basm cu colegii moderne în clădiri construite de-a lungul a 7 secole. Eram trei români care măsuram aparataj cumpărat de la o fabrică de acolo. Lucram de la 9 la 5 după amiaza. Fabrica ne închiriase o maşină, unul din noi a avut curajul să conducă pe stânga şi locuiam într-un motel, la 20 de kilometri de oraş. Dimineaţa veneam la treabă pe o şosea cu o bandă de dus şi una de întors. Dinspre Cambridge nu prea venea nimeni, dar englezii mergeau calmi în coloană. Noi şi alţii ca noi, puţini la număr, depăşeam câteva zeci de maşini, în reprize repetate. Ciudat era că ceilalţi şoferi nu ne acordau atenţie. Eram pentru ei nişte fiinţe neevoluate, tolerate temporar.
Am aceptat situaţia şi am tras foloase, fără ezitări.
Prânzul îl primeam la fabrică iar la terminarea programului ne duceam să ne cumpărăm de-ale gurii la un supermarket fără urmă de loc de parcare în prejmă. Am descoperit un loc pe care scria că e rezervat pentru medic. Stăm doar 5 minute, n-o fi foc şi am lăsat maşina acolo. Parcam zilnic pe locul mereu liber. Într-o zi găsim, în apropierea maşinii noastre, un poliţist. Ne apropiem cu figuri umile. Poliţistul ne priveşte în trecăt, ne apropiem de maşină, nu zice nimic şi plecăm fericiţi.
După câteva zile am povestit isprava unui localnic care ne privea îngrozit.
- Să nu mai faceţi asta, riscaţi imens, ne-a spus el.
- Păi poliţistul n-a zis nimic, i-am răspuns.
- Nu i s-a plâns nimeni. Dacă vine un medic chemat de cineva, ia numărul maşinii şi pleacă. Apoi sună la cei care l-au chemat (nu erau telefoane mobile atunci) şi le dă numărul maşinii. Când revine la bolnav, medicul constată că situaţia s-a agravat. De vină e cel care a parcat pe locul medicului şi – în consecinţă – va avea de plătit despăgubiri mari.
- Şi dacă medicul minte? am întrebat noi.
- Asta trebuie să o dovedească învinuitul la proces şi nu e uşor, pentru că e ruşinos să depui mărturie pentru cel care încalcă regulile de convieţuire civilizată.
Eram din ţara lui Ceauşescu şi am aflat pentru prima oară că cel căruia i s-a adus o daună poate apela, fără ezitare, la justiţie. Aceasta este baza pe care se clădeşte demnitatea omului civilizat. Omul demn are în slujba lui justiţia, guvernul, parlamentul, toţi funcţionarii publici şi – nu în ultimul rând – legi coerente şi stabile.
Dacă nu e vorba de fapte cu consecinţe foarte grave, nici după 15 ani fără Ceauşescu, românul de rând nu-şi apără drepturile încălcate. Fie din nepricepere, fie pentru că demersul în justiţie e greoi sau inutil.
Cum să fii demn când cel care îţi vinde un aliment stricat îţi râde în nas că n-ai păstrat bonul, iar vecinul care are bon zice că e pierdere de timp să te agiţi, când medicul nu te bagă în seamă, când grefierul nu-ţi dă un act fără bani, când toţi traversăm strada pe unde nu trebuie sau pe roşu, când frânezi disperat că-ţi taie un jeep brusc calea şi dacă-l loveşti, el e plin de bani şi tu eşti de vină.
Te învaţă cineva cum să fii demn? Nu e nimeni interesat. A zis cineva că ar trebui să ne înveţe presa, radioul, televiziunea??? Trebuie să recunoaştem că mass media ne este de mare ajutor în această privinţă. Cum? Oferindu-ne zilnic modelul Gigi Becali.
Vă amintiţi de Pretor, cel bătut pentru că mergea cu Trabantul? Credeţi că spunea presa vreun cuvânt dacă nu era demnitar? Ghinionul bieţilor băieţi! Oare ce despăgubiri or fi plătit?
: 10:12 a.m.<< Home
