In rândurile care urmeaza, am extras mai multe paragrafe din articolul Sclavii tubului catodic publicat pe blogul Altermedia.

Pentru mulţi dintre noi, televizorul ţine locul serilor petrecute cu familia, weekend-urilor la iarbă verde sau orelor de joacă ale copiilor. Cei mici au ajuns sa mănânce în sufragerie pentru a nu pierde ultimele seriale de aventuri, care sunt mult mai palpitante decit bătutul mingii pe maidan.
In lipsa de timp sau pur si simplu, de bani pentru alte distracţii, românii se aliniaza cuminţi si supuşi în fata regelui cu tub catodic. Televiziunea a devenit un drog pentru ca este singura alternativa de distractie pentru milioanele de români. Săraci lipiti pământului sau rupţi de oboseală, românii nu au timp, nici chef si nici energie sa se relaxeze in alt mod, preferând sa se lase bombardaţi de electroni sub plapuma de acasă.

Şi cum televizorul oferă oamenilor iluzia ca participă la viaţă, “aşa cum e”, ferindu-i, in acelasi timp, de riscurile unei implicări reale, el ajunge să-şi formeze un public evazionist si anonim, pentru care duritatea existenţei autentice este tot mai insuportabilă. Fuga de realitate, anonimatul, izolarea, indiferenţa, lipsa de initiativa sunt numai citeva din consecinţele dependenţei de televiziune.
In plan social, aceste simptome se traduc atât în pierderea sentimentului de solidaritate, cât şi în deschiderea unor posibilităţi nebănuite de manipulare colectiva. In rândul copiilor si tinerilor consecinţele sunt şi mai teribile, deoarece substituind modelele reale (părinţi, dascăli, prieteni mai mari) cu “imaginea” - atit de efemeră! - a vedetelor, ei devin victimele confuziei valorilor sau, cum se spune astăzi, victimele crizelor identitare.