joi, octombrie 06, 2005
Sarbox, Biris si Mitica
La o recentă conferinţă care avea ca temă “Securitatea sistemelor informatice”, cineva s-a referit la Sarbox. Am înţeles că este denumirea prescurtată a unei legi din Statele Unite care reduce foarte mult şansele celor care intenţionează să mute în propriul buzunar, banii unei companii. Legea, intrată în vigoare în anul 2002, la numai jumătate de an după falimentul fraudulos al companiei texane Enron, stabileşte răspunderea patrimonială a directorilor companiilor, impune proceduri mai severe de audit, extinde precizările privind conflictele de interese, înăspreşte pedepsele pentru fraude etc. Aparent nimic deosebit. Numai că acolo amănuntele contează. De exemplu, pentru orice decizie care priveşte o parte oricât de mică din patrimoniul unei companii, este obligatoriu să se păstreze, la dispoziţia organismelor de control, un dosar complet cu toate faxurile, toate emailurile, toate notiţele, toate evaluările, toate procesele verbale ale discuţiilor care au dus la decizia respectiva. Dosarul (folderul) fiecărei decizii se păstrează într-o formă digitala securizată, imposibil de modificat discret, în sistemul informatic al companiei. Lipsa unui document cât de cât relevant din calculator se consideră infracţiune.
Ehe, dacă exista aşa ceva la RAFO…
La noi, după atâţia ani de la falimentele frauduloase fără vinovaţi ale Bancoop, BIR, SAFI, FNI etc. nu are cine să elaboreze o lege clară pentru prevenirea şi sancţionarea fraudelor financiare.
Mi-am adus aminte de legea Sarbanes-Oxley (acestea sunt numele celor doi parlamentari americani iniţiatori) cand am văzut cum Gabriel Biriş, un tânăr avocat invitat la mai toate posturile de televiziune, a devenit vedetă explicând cât de ciuruite sunt prevederile codului fiscal şi cum pot fi ele eludate.
Bomboana de pe tort am primit-o aseară, când deputatul Mitică Dragomir, invitat de onoare al naşului de la B1TV, îi explica preşedintelui Agenţiei fiscale româneşti că sumele pe care le primesc fotbaliştii români, peste salariul declarat (aproape minim pe economie) constituie cadouri neimpozabile, pe care le dă din buzunarul lui patronul clubului. Omul poate să-şi folosescă banii cum vrea el, pentru că a plătit o dată impozit când i-a câştigat şi trebuie admirat, nu impozitat, pentru că îi cheltuieşte pentru propăşirea fotbalului românesc. Şeful fiscului nu avea nici o bază legală ca să-l contrazică. De asta au grijă Miticii Dragomir în Parlament.
Am vrut să văd cum se petrec lucrurile astea la americani. Pentru că sunt nepriceput în ale finanţelor, am căutat într-un dicţionar. În Investopedia scrie clar că plăteşte impozit, la valorea integrală a cadoului, cel care îl oferă, iar primitorul în măsura în care depăşeşte limita anuală a deducerilor, prevăzută pentru cadourile personale. Există puţine excepţii şi nu pentru activităţile sportive.
Cum naiba reuşesc ăia să aibă legi clare şi concise?
Scris de Sorin
8:43 p.m.
La o recentă conferinţă care avea ca temă “Securitatea sistemelor informatice”, cineva s-a referit la Sarbox. Am înţeles că este denumirea prescurtată a unei legi din Statele Unite care reduce foarte mult şansele celor care intenţionează să mute în propriul buzunar, banii unei companii. Legea, intrată în vigoare în anul 2002, la numai jumătate de an după falimentul fraudulos al companiei texane Enron, stabileşte răspunderea patrimonială a directorilor companiilor, impune proceduri mai severe de audit, extinde precizările privind conflictele de interese, înăspreşte pedepsele pentru fraude etc. Aparent nimic deosebit. Numai că acolo amănuntele contează. De exemplu, pentru orice decizie care priveşte o parte oricât de mică din patrimoniul unei companii, este obligatoriu să se păstreze, la dispoziţia organismelor de control, un dosar complet cu toate faxurile, toate emailurile, toate notiţele, toate evaluările, toate procesele verbale ale discuţiilor care au dus la decizia respectiva. Dosarul (folderul) fiecărei decizii se păstrează într-o formă digitala securizată, imposibil de modificat discret, în sistemul informatic al companiei. Lipsa unui document cât de cât relevant din calculator se consideră infracţiune.
Ehe, dacă exista aşa ceva la RAFO…
La noi, după atâţia ani de la falimentele frauduloase fără vinovaţi ale Bancoop, BIR, SAFI, FNI etc. nu are cine să elaboreze o lege clară pentru prevenirea şi sancţionarea fraudelor financiare.
Mi-am adus aminte de legea Sarbanes-Oxley (acestea sunt numele celor doi parlamentari americani iniţiatori) cand am văzut cum Gabriel Biriş, un tânăr avocat invitat la mai toate posturile de televiziune, a devenit vedetă explicând cât de ciuruite sunt prevederile codului fiscal şi cum pot fi ele eludate.
Bomboana de pe tort am primit-o aseară, când deputatul Mitică Dragomir, invitat de onoare al naşului de la B1TV, îi explica preşedintelui Agenţiei fiscale româneşti că sumele pe care le primesc fotbaliştii români, peste salariul declarat (aproape minim pe economie) constituie cadouri neimpozabile, pe care le dă din buzunarul lui patronul clubului. Omul poate să-şi folosescă banii cum vrea el, pentru că a plătit o dată impozit când i-a câştigat şi trebuie admirat, nu impozitat, pentru că îi cheltuieşte pentru propăşirea fotbalului românesc. Şeful fiscului nu avea nici o bază legală ca să-l contrazică. De asta au grijă Miticii Dragomir în Parlament.
Am vrut să văd cum se petrec lucrurile astea la americani. Pentru că sunt nepriceput în ale finanţelor, am căutat într-un dicţionar. În Investopedia scrie clar că plăteşte impozit, la valorea integrală a cadoului, cel care îl oferă, iar primitorul în măsura în care depăşeşte limita anuală a deducerilor, prevăzută pentru cadourile personale. Există puţine excepţii şi nu pentru activităţile sportive.
Cum naiba reuşesc ăia să aibă legi clare şi concise?
