Explicatie
Când am început acest blog, mi-am propus să spun, puţinilor oameni care se rătăcesc pe aici, părerea mea despre emisiunile informative pe care ni le servesc televiziunile româneşti. Completând ce vedeam cu ce ştiam şi cu ce aflam, am încercat să emit păreri cât de cât documentate.
La un moment dat, am redus analiza prestaţiei jurnalistice şi am început să mă ocup de influenţele care dictează atitudinea formatorilor de opinie.
De multă vreme cred că Sorin Roşca Stănescu, Ion Cristoiu, Mihai Tatulici, Gabriel Stănescu, Gabriela Vrânceanu-Firea, Dan Diaconescu, Radu Moraru şi evident trupa Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chireac, Adrian Ursu ne servesc, de pe micul ecran, opinii comandate numai de interesele lor personale şi de interesele celor care îi cointeresează.
Văzând câtă ardoare pune o adunătură diversificată de forţe politice, finaciare şi jurnalistice în demolarea, imaginii bune pe care o are Traian Băsescu în rândul populaţiei, traducându-i fiecare cuvânt într-o o prostie sau într-o prestaţie dezavantajoasă pentru România, m-am trezit partizan al preşedintelui.
Forumurile şi comentariile la articolele din ziare sunt pline de certuri şi de înjurături ale taberelor pro şi antiBăsescu.
Un exemplu: articolul de fond publicat în “Gândul” din 1 octombrie, cu lungul titlu
“Vorbind despre el însuşi, la Craiova, după ce a mai făcut o dată Marea Neagră „lac rusesc”, Băsescu: „Ştiu ce spun şi ce fac, mai ales în politica externă. Sunt perfect!” are 267 de comentarii, azi duminică 2 septembrie, la ora 14. Pentru că ultimul este parcă concludent, îl reproduc: “Forumiştii lu' Peşte. Sunteţi bolnavi mintal ! Aveţi buba ÎN cap. Trataţi-vă, nenorociţilor !”
Îmi menţin părerea că majoritatea jurnaliştilor români dezinformează din interes, din incompetenţă sau pentru ca sunt in goană dupa senzational, dar pentru că partizanatul mă face să scriu cu iritare şi cu obiectivitate diminuată, mă voi limita câtva timp, dacă nu intervine ceva deosebit, la generalităţi sau la preluări din alte publicaţii.
Aş vrea să revin cu veşti bune.