- Care dintre preferaţii diverselor talkshowuri sunt cei mai gălăgioşi?
- la “Naşul” - George Pruteanu, la “Dan Diaconescu Direct” - Gigi Becali şi la “Marius Tuca Show” - Marius Tucă.
- Cum se cheama Omerta jurnaliştilor?
- Solidaritate de breaslă.
- Ce reprezintă iniţialele CRP?
- Clanul Român de Presa.
- Ştiai că, săptămâna trecută, tatăl hoţilor a pledat la gazda hoţilor? mă întreabă un amic şugubăţ.
- Explică, zic eu.
- Aşa sunt porecliţi un avocat-parlamentar scandalagiu şi găzduitorul unui talkshow zilnic de trei ore, umplut cu senzational.
Am aflat de la Domnul Stelian Tănase, aseară la unsprezece fără ceva, că emisiunea Domniei Sale “10 fix” are 100.000 de spectatori şi că 87% din ei consideră că fosta securitate mai e activă.
Argumentele din emisiune care i-au convins pe cei 87.000 au fost persecuţiile la care a fost supus anul ăsta istoricul Marian Oprea şi persecuţiile la care au fost supuşi cu 10 ani în urmă Dnii Patapievici şi Răzvan Ungureanu.
O treabă ca asta te pune pe gânduri. M-am pus şi eu pe gânduri şi iată ce a ieşit:
- mi-am adus aminte că eşantioanele folosite la sondajele de opinie în România sunt de 1000 – 2000 de oameni, adică 1-2% din eşantionul Dlui Tănase;
- rezultă că eşantionul Domnului Tănase e de 50-100 de ori mai formidabil. Să mai reducem ceva din formidabilitate pentru că nu văd prea multe femei înghesuindu-se la 10 fix la Realitatea TV căci Dl Tănase nu e Mircea Radu. Şi nici prea mulţi tineri căci nu e vorba de formaţii muzicale, soft nou, cum să-ţi faci rost de casă sau de job. Nici prea mulţi oameni cu 4-10 clase căci emisiunea are aere adânc intelectualiste. Nici... Oricum, 100.000 înseamnă cam populaţia municipiului Focşani;
- deci fosta securitate mai e activă. Deodată îmi explodează în minte, precum Dlui Cristoiu, iluminarea: cum s-ar explica altfel răpirea jurnaliştilor în Irak, presiunile FMI, sinistra clauză de salvgardare, petrolul de 60 de dolari barilul, greva CFRiştilor, debarcarea lui Ion Iliescu, criza medicamentelor? Asta e! Şi avea dreptate Domnul Gabriel Liiceanu, prezent în emisiune când a concluzionat că poporul nu poate fi prostit. La mine se referea.
Apoi mi-am adus aminte că nu sunt un intelectual veritabil care gândeşte ci doar un fost inginer care raţionează:
- logic, trebuie să mai existe securişti care îşi regretă privilegiile pierdute. Câţi din ei n-au azi altă treabă decât să-l urmărească pe Dl Oprea? Nu e imposibil să fie unul, doi. În schimb, e clar că mulţi o duc mai bine decât înainte de 1989, în chip de politicieni, patroni de firme de bodyguarzi, avocaţi influenţi sau oameni de afaceri de succes. Ăştia sunt, mai ales când fac evaziune fiscală, fosta securitate activă azi. Probabil unii din ei îi onorează câteodată cu o tacla pe Domnii Tănase şi Liiceanu.
- ar fi dispus cumva Dl Turcescu să-l întrebe pe Dl. Tănase, contra bilă albă-bilă neagră, câţi sunt, de fapt, cei 100.000 de privitori potenţiali care au plătit ca să răspundă şi să nu fie prostiţi, după părerea Domnului Liiceanu?
Pentru că din statistici şi sondaje se plămădesc adesea ştiri şi analize televizate, am cules câteva ganduri despre ele.
Cifrele sunt pentru analisti ceea ce sunt stalpii de lumina pentru betivi: le ofera un sprijin, nu o sursa de lumina.
~Jean Dion~
La intrebarea: aveti incredere in institutele de sondare a opiniei publice? 64% din francezi au raspuns nu, iar 59% au raspuns da.
~Philippe Geluck~
Exista trei tipuri de minciuni: minciunile, minciunile grosolane si statisticile.
~Mark Twain~
Statisticele sunt ca bikini: ce se arata e sugestiv, ce se ascunhde e esential.
~Aaron Levenstein~
Statisticianul este un om care face un calcul corect, plecand de la niste premize discutabile, pentru a ajunge la un rezultat eronat.
~Jean Delacour~
Statistic vorbind, in medie, fiecare persoana are un testicul.
~Anonyme~
Printr-o statistica, as putea demonstra existenta lui Dumnezeu
~George Gallup~
Sursa: situl http://www.evene.fr/
Într-un colţ al celebrului Hyde Park din Londra, în preajma unui closet public deosebit de curat pentru standardele noastre, se afla Speaker’s Corner – colţul vorbitorilor – un loc rezervat, prin tradiţie, celor care vor să-şi susţină neîngrădit opiniile.
Astăzi, când în mass media există gazde pentru tot felul de speculaţii şocante, Speaker’s Corner este refugiul celor pe care nu-i vrea nimeni, nicăieri în altă parte.
Acolo vin cei care susţin, în faţa câtorva zeci de oameni, mai ales turişti, că a sosit sfârşitul lumii, că africanii ar trebui castraţi, că oamenii care fac sex vor ajunge în iad, că neonaziştii vor slava omenirea şi altele asemenea.
Vorbitorii se urcă pe un scaun sau pe o lădiţă, nu au voie să o insulte pe regină şi nici să folosească un megafon. În rest, libertatea de exprimare e nelimitată.
Pe un post românesc de televiziune, o persoană de sex masculin a predicat, la telefon, timp de multe minute, sub oblăduirea atentă a unui moderator(?) pentru care anormalul şi senzaţionalul sunt priorităţi, că uciderea fetei de la mănăstirea Tanafu n-a fost omor, ci o izbăvire.
Vrem, nu vrem, cei care ajung să-şi spună părerea la televizor găsesc adesea prozeliţi.
Să dea Domnul ca printre puţinii telespectatori ai postului să nu fi fost vreun dement ale cărui porniri criminale aveau nevoie de o justificare.
Cărţile de istorie nu vorbesc niciodată despre abilităţile pe care şi le-au format, de-a lungul vremurilor, mulţimile deoameni necăjiţi, pentru a se feri, prin minciună şi înşelătorii, de ticăloşiile asupritorilor de tot felul.
Mecanismele de protecţie unanim admise înainte de 1989, precum citarea din Ceauşescu în susţinerea unei teze proprii sau doar ca să nu-ţi pierzi postul, ori faptul că majoritatea ţăranilor români supravieţuiau furând câte o căruţă de cereale de pe ogoarele C.A.P.-urilor sunt tratate astăzi cu dispreţ şi vor fi uitate în curând.
Democraţia reală elimină nevoia de astfel de mecanisme de protecţie.
În Statele Unite, un proces colectiv desclanşat de 1000 de consumatori înşelaţi, falimentează un patronat rău intenţionat.
În România democratică de astăzi nu mai există şmecherii colective prin care oamenii de rând să se poată apăra de prigoana nesătuilor.
Aşa şi trebuie.În democraţie, oamenii sunt apăraţi legi de justiţie şi de mecanismele pieţii.
Cum se face atunci că preţul grâului cumpărat de la producător tinde către 3500 de lei, iar preţul pâinii nu s-a schimbat de când kilogramul de grâu costa peste 7000 de lei?
Oare greva salariaţilor unui colos plin de datorii neplătite la Stat va aduce foloase doar celor care oferă servicii alternative sau şi greviştilor?
Abilitatea de a minţi şi de a înşela a devenit, la noi, monopolul celor suspuşi, al hoţilor de tot felul şi – uneori – al mass media.
Ce-i rămâne necăjitului în aceste condiţii?
Evident, libertatea de opinie, dreptul de a-şi exprima părerea.
Unde, dacă eşti un oarecare?
În occident, pe stradă, demonstrând alături de cei care au aceeaşi opinie cu tine, iar dacă foarte mulţi susţin aceeaşi opinie, guvernanţii vor ţine seamă de ea.
La noi, pe un blog, dacă te pricepi să-l faci. Dacă nu, printre prietenii care adesea au alte păreri, sau în familie, unde ceilalţi n-au răbdare să te asculte.
Dacă vrei neapărat să debitezi o părere fără să fii contrazis, o poţi face la televiziune.
Televiziunile româneşti care acoperă ore întregi de emisie oferindu-ne opiniile păreriştilor de profesie, oferă şi cel mai tentant receptor de păreri pentru păreriştii amatori.
Dar şi aici rentabilitatea şi-a spus cuvântul. S-a renunţat la intrebările puse pe stradă oamenilor dispuşi să fie arătaţi cum îşi dau cu părerea.
Acum, dacă vrei să-ţi susţii o opinie, plăteşti un SMS sau trimiţi un e-mail la o televiziune. Părerea ta va fi contabilizată într-un simulacru de sondaj, sau va fi inscrisa pe banda derulantă de sub imagine, sau va fi citată de moderator dacă, din întâmplare, se apropie de părerea lui, sau va fi omisă pur şi simplu.
Important este că televiziunea îţi dă dreptul la opinie, chiar şi atunci când nu o face publică.
Singurul moment în care opinia ta contează realmente este momentul în care eşti alegător şi îţi pui părerea pe buletinul de vot.
Dacă nu eşti demnitar, politician, magistrat, jurnalist, om bogat, vedetă, sau măcar şmecher ca Ogică, cel cu biletele de loto, după alegeri, redevii – cum spunea cândva Mircea Crişan – locuitor şi reîncepi să ai atâtea pe cap încât abia le mai poţi duce: un venit mediu pe cap de locuitor, un coş zilnic, un PIB pe cap de locuitor, o speranţă medie de viaţă, 0,25 telefoane fixe, 0,1 calculatoare şi câte altele.
Când oboseşti să le duci pe toate, ai o soluţie simplă: trimiţi un SMS la o televiziune şi scrii ce părere ai despre tot ce stă pe capul tău.
Degeaba a s-a străduit bietul invitat să demostreze ceva căci, la incheierea emisiunii, Domnul Tanase ne anunţă că „Dumneavoastră”, adică noi, am decis cu o majoritate, de obicei categorica, soluţia corectă a singurei alternative care a fost propusă.
Cine suntem „noi”? Noi suntem reprezentaţi de cei care simt nevoia să cheltuiască contravaloarea câtorva pâini ca să voteze, în timpul emisiunii, pentru sau împotriva vinovăţiei cuiva sau ca să decidă dacă este sau nu, eradicată corupţia.
Am auzit păreri despre manipularea juriului în procesul lui Michael Jackson.
Verdictele juriului Domnului Stelian Tanase nu sunt contestate de nimeni. Nici macar de CNA.
Explicaţia poate fi simpla: emisiunea în cauză nu este o emisiune informativă.
Dacă ar fi o emisiune informativă, ar trebui sa i se aplice prevederile Deciziei CNA privind asigurarea informarii corecte si a pluralismului, care stabileşte că, în emisiunile informative, „televotul sau anchetele făcute pe stradă nu vor fi prezentate ca fiind reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social sau etnic”.
De fapt, care emisiuni sunt informative?
Păreriştii sunt de doua feluri: profesioninişti si amatori.
Pareristii profesionisti sunt acei oameni care sunt platiţi, ca sa se plimbe de la o televiziune la alta, sau sa fie chemati la telefon, ca sa-si spuna părerea personala despre orice aflam noi de la televizor.
Cum termenul parerist nu a fost înca inclus în DEX, pareristul este prezentat de obicei, ca analist sau jurnalist.
Daca tema discutata are o oarecare legatura cu profesiunea sa declarata, pareristul poate deveni psiholog, profesor sau sociolog.
Televiziunile au insuflat pareristului vocatia de lider de opinie.
Principala calitate a majoritatii pareristilor este vocea puternica si convingatoare. Ca exceptie, ne este servit frecvent un parerist sâsâit.
Codul care guverneaza comportamentul pareristilor este simplu.
- Cand este intrebat „cum comentati intamplarea cutare?”, un parerist de valoare trebuie sa formuleze acuzatii.
- Pareristul profesionist va recunoaste, doar in cazurile in care risca un proces de calomnie, ca enunta o ipoteza. În celelalte 99% din cazuri, el isi va prezenta parerea ca o axioma.
- Daca doi sau trei pareristi discuta impreuna o situatie si se contrazic, fiecare parerist îsi va continua expunerea de unde a lasat-o, facand abstractie de spusele celorlalti.
- Daca faptele dovedesc ca afirmatiile anterioare ale unui parerist au fost eronate, pareristul poate ignora realitatea. In cazul in care un răuvoitor ii aminteste eroarea, pareristul va cita o propozitiune care nu a fost infirmata de realitate, pentru a demonstra ca nu a gresit.
- Daca interesele sale o cer, pareristul va face abstractie, cu dezinvoltura, de afirmatiile sale mai vechi si folosind alte alegaţii, va sustine afirmatii contrare.
In general, veniturile pareristilor profesionisti sunt mai mici decat cele ale parlamentarilor pareristi.
Comun pentru ambele categorii este faptul ca parerile enuntate servesc strict propriile interese de moment.
Recunosc ca in scrisoarea „Televiziunile analizeaza” de zilele trecute, m-am referit, cu superficialitate, doar la partea vizibila a icebergului.
Alta data, despre pareristii amatori.
Nu-i asa ca vi s-a intamplat sa auziti argumentul: „a spus la televizor ca...” referitor la posibilitati miraculoase de vindecare, la viitoare cutremure, la vinovatia sau nevinovatia cuiva?
Multi romani se bazeaza pe spusele de la televizor. Nu numai cei care, in anii dinaintea ultimilor cincisprezece, aflau cu ingrijorare de la televizor ultimele indicatii pretioase ale unicului carmaci de atunci, ci si destui oameni tineri.
De unde atata incredere in televizor?
Am citit candva despre un experiment:
Se pun cinci maimute intr-o incapere.
Se deseneaza o pata viu colorata pe tavan si se pune o scara sub pata.
Dupa un timp, o maimuta urca scara ca sa pipaie pata si constata ca pata nu ofera nimic atragator.
Apoi, o alta maimuta atinge pata. Dupa cateva incercari, maimutele se vor dezinteresa de pata.
Un necunoscut imbracat in haine rosii intra in camera, astupa scurgerea si deschide brusc si zgomotos robinetul din incapere. Apa inunda camera si maimutele se refugiaza pe scara. Daca o maimuta de pe ultima treapta atinge intamplator pata, se opreste imediat apa si se deschide scurgerea.
Experienta se repeta pana cand, la deschiderea cu zgomot a robinetului de catre omul in rosu, maimutele se reped sa atinga pata, desi scurgerea e deschisa si nu exista pericol de inundare.
Acum se schimba o maimuta cu una noua care va constata ca, in momentul in care omul in rosu deschide brusc si zgomotos robinetul, o alta maimuta se grabeste sa atinga pata. Dupa catva timp, se va duce si noua maimuta sa atinga pata, cand se deschide apa.
Acum se schimba o alta maimuta cu una noua. Se constata ca "reactia institutionalizata" va fi insusita de noua maimuta.
Se schimba a treia maimuta si lucrurile se repeta, numai ca acum doua maimute nu stiu de ce ating pata.
Chiar daca se inlocuiesc toate cele cinci maimutele care au fost udate, "traditia" va fi respectata: SA ATINGI PATA CAND OMUL ROSU DESCHIDE CU ZGOMOT ROBINETUL!
Oare asa s-a nascut si increderea in televizor?
Pe un lot martor, s-a constatat ca, fara inundatie, maimutele nu ating pata pentru a opri zgomotul apei.
Televizorul este o inventie care ti-i aduce in casa pe unii pe care nu ti-ar placea sa-i inviti.
~David Frost~
Superioritatea televiziunii fata de radio: nu numai ca auzi parazitii, dar ii si vezi.
~Anonim~
Nici un jurnalist nu mai stie ce este o veste buna.
~Dalai Lama~
Jurnalistii spun un lucru neadevarat in speranta ca, daca vor continua sa-l spuna multa vreme, va deveni adevarat.
~Arnold Bennet~
Jurnalist: o profesiune care presupune sa explici altora ceea ce nu intelegi tu insuti.
~Lord Northcliffe~
Multe se pot spune in favoarea jurnalismului modern. Oferindu-ne opiniile unor oameni needucaţi, jurnalismul ne ţine în contact cu ignoranta comunităţii.
~Oscar Wilde~
Sursa: situl http://www.evene.fr/
Aproape nu există seară în care să nu avem parte de 3-27 de analişti, invitaţi de diverşi jurnalişti, la diverse televiziuni.Se întâmplă adesea ca un analist să înceapă să ne vorbească la o televiziune, înainte de a pleca de la alta.
Referitor la aderarea noastră la Uniunea Europeană, părerile analistului tehnoterapeut nu coincid decât în parte cu cele ale analistului dermatomilitar şi deloc cu cele ale analistului psihoeconomic.
Oricum părerea lor nu are importanţă, căci, la sfârşit, moderatorul ne anunţă ritos că noi, adică cei care n-avem altă treabă decât să cheltuim banii pe SMS-uri trimise la televiziuni, am decis cu 67% - "nu" şi 57% - "da" cum se vor petrece lucrurile la Bruxelles.Aproape nu există seară în care să nu avem parte de 3-27 de analişti, invitaţi de diverşi jurnalişti, la diverse televiziuni.
Se întâmplă adesea ca un analist să înceapă să ne vorbească la o televiziune, înainte de a pleca de la alta.
Referitor la aderarea noastră la Uniunea Europeană, părerile analistului tehnoterapeut nu coincid decât în parte cu cele ale analistului dermatomilitar şi deloc cu cele ale analistului psihoeconomic.
Oricum părerea lor nu are importanţă, căci, la sfârşit, moderatorul ne anunţă ritos că noi, adică cei care n-avem altă treabă decât să cheltuim banii pe SMS-uri trimise la televiziuni, am decis cu 67% - "nu" şi 57% - "da" cum se vor petrece lucrurile la Bruxelles.
Trăim în democraţie! În consecinţă, pot să susţin aici, cu tărie:
Bulă este cel mai cunoscut şi mai reprezentativ gânditor al nostru!!!
Vă amintiţi bancul cu Bulă care îi spune Doamnei că şi dacă îi flutură sub ochi un tramvai, el tot la (bip) se gândeşte?
Îl recunosc adesea pe Bulă la televizor.
Azi, poţi să-i fluturi lui Bulă, inundaţii, pe Ion Iliescu inculpat, clauza de salvgardare, greva CFRiştilor şi – mai ales – un ardei cândva umplut, că el tot la felul în care ne minte Băsescu că i-a scăpat pe jurnaliştii răpiţi se gândeşte.
Zic unii că, de fapt, se gândeşte la procentele din fosta publicitate guvernamentală care...
El a fost nimeni care (nu) e mai presus de lege, iar acum este nimeni care (nu) gândeşte pentru tine.
Un franţuz, Gustave Le Bon, născut în 1841, ştiind probabil ce vor căuta televiziunile anului 2000, s-a făcut psihosociolog şi a publicat, în 1895, cartea „Psihologia mulţimilor”.
Mulţi din cei care se vor azi lideri de opinie, cu ajutorul televiziunii, par să fi învaţat cum să se poarte din această carte.
- Fugi de-aici, au trecut 110 ani de atunci, mi-a zis un prieten.
- Dar se potriveşte, zic eu. Uite ediţia românească din 1990:
la pagina 26: „Mulţimea nefiind impresionată decât de sentimente extreme, oratorul care vrea să o cucerească trebuie să facă abuz de afirmaţii excesive. Să exagerezi, să afirmi, să repeţi şi să nu încerci niciodată să demonstrezi raţional vreun lucru”.
sau la pagina 35: „Asocierea unor lucruri disparate, neavând, decât în aparenţă, relaţii între ele şi imediata generalizare a cazurilor particulare – iată caracteristicele logicii colective. Acestea sunt asocierile pe care le prezintă, întotdeauna, mulţimilor, acei oratori care ştiu să le manipuleze.
Pe data viitoare.
